RO | EN
Eco educaţie pentru copii şi tineriAcoperis verdeStil de viata ecologicEconomie verde si socialaSustainable local development
Eco educaţie pentru copii şi tineri
 
Constructii verzi
 
Un stil de viata prietenos cu mediul
 
Economie verde si sociala
 
Dezvoltarea durabila a comunitatii
 

Atelierul de eco design si leadership verde

Asociația Greenitiative realizează în perioada aprilie – decembrie 2017 Proiectul “Atelierul de eco design și leadership verde”, prin care peste 32 de studenți la arte și arhitectură au ocazia să învețe într-un context nonformal despre sustenabilitate, economie circulară și eco design și să aplice ce au învățat realizând produse valoroase, cu care să participe la concursuri de design și inovare.  Proiectul este susținut prin programul “Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”.

Ideea unui Atelier de eco design asociat Centrului Green Mogo de la Mogoșoaia a apărut în urma colaborării în proiecte anterioare cu studenți de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Am descoperit cu aceste ocazii că studenții apreciază foarte mult latura practică a proiectelor Greenitiative, că doresc să participe la realizarea unor piese de mobilier sau a altor obiecte utile, dacă învață cu aceste ocazii cum să aplice încă din faza de proiectare principii precum upcycling-ul, reducerea cantității de deșeuri, alegerea unor materiale sustenabile.

„Creșterea economică din România pune încă o presiune imensă asupra resurselor naturale. Pentru a schimba situația dezastruoasă pentru mediu și pentru economie e nevoie de exemple locale de economie circulară, de lanțuri economice funcționale care să inspire schimbarea”, explică Felicia Ienculescu-Popovici, director executiv al Asociației Greenitiative.

„Ne dorim să formăm un grup de tineri designeri care să-și asume leadership-ul în profesia lor în ceea ce privește conservarea resurselor naturale prin eco design. Este o experiență complementară disciplinelor academice. Suntem foarte bucuroși că în urma apelului nostru public, am selectat pentru a participa în proiect 32 de studenți și tineri absolvenți, pasionați de sustenabilitate, care să pună bazele unui curent nou în profesia de designer”, spune arh. Anca Crețu, coordonatoarea programului dedicat studenților.

Prin proiectul Atelierul de eco design și leadership verde este în curs de amenajare un atelier de lucru pentru tinerii selectați, dotat cu mașini de cusut profesionale, imprimantă 3D și diverse unelte necesare realizării prototipurilor. Facilitățile atelierului vor putea fi utilizate de studenți pasionați de eco design și după finalizarea proiectului, prin colaborări pe termen lung ale Asociației Greenitiative cu UAUIM și UNARTE.

Proiectul este unul complex și se realizează cu sprijinul și implicarea directă a unei întregi echipe, care include și numeroși traineri și antreprenori din zona eco designului și a afacerilor verzi și responsabile. Un program de training complex, conceput în 3 etape principale, are menirea să transmită cunoștințe, să formeze abilități și să genereze atitudini noi, în ceea ce privește preluarea considerentelor de mediu în designul unui produs. Pe lângă programul de training, sunt prevăzute numeroase alte activități:

•   Finalizarea construcției și mobilierului pentru Atelierul de eco design: iulie 2017

•     Tabăra de creație și antreprenoriat verde: 24 -29 iulie 2017

•    Etapa 2 de training și vizită de studiu/excursie la fabricile de reciclare Green Group Buzău (cea mai mare fabrică de reciclare din sud-estul Europei) – finalul lunii septembrie 2017

•     Ateliere pentru realizarea prototipurilor; selecție cu juriu și vot al tuturor membrilor grupului pentru alegerea prototipurilor care vor participa la diverse concursuri de design sau inovare ecologică, naționale și internaționale – finalul lunii noiembrie 2017; expoziție cu toate prototipurile realizate.

•    Promovarea economiei circulare și a activității studenților și tinerilor absolvenți către vizitatorii Centrului Green Mogo

•     Ziua Porților Deschise – octombrie 2017

•    Film documentar realizat la finalul proiectului; fotografii profesionale cu prototipurile realizate.

Echipa care va realiza proiectul și va implementa programul de training este formată din:

•    Manager proiect – Felicia Ienculescu-Popovici, director Greenitiative 

       Coordonator grup designeri – arh. Anca Crețu

       Asistent proiect  - Cristina Adam

       Responsabil amenajare atelier (voluntar) - Marius Ienculescu-Popovici

Suntem onorați să colaborăm în acest proiect cu Manuela Constantin, trainer cu o experiență valoroasă, pentru un program intensiv de instruire în domeniul antreprenoriatului. La atelierele practice studenții vor putea realiza obiecte împreună cu prietenii noștri de la Papelier, Wunderkraft, Kihi-Kiha, Printoteca și DaBob.

Programul de training și activități practice este susținut la un nivel ridicat de interactivitate și experiențe speciale de învățare prin invitarea la discuții informale și dezbateri a unor personalități precum doamna fizician dr. Roxana Bojariu.

Sperăm ca în lunile de proiect studenții selectați să treacă printr-un proces de învățare care să le stimuleze creativitatea și să le ofere inspirație pentru cariera lor viitoare în domeniul design-ului. Feedback-ul primit după prima sesiune de training ne încurajează să continuăm ceea ce am început. Iată ce au scris studenții: “În primul rând, există o schimbare în atitudinea mea cu privire la aspectul sustenabilității iar ceea ce aș pune în aplicare chiar de mâine ar fi faptul că aș putea să împărtășesc și altora ceea ce am învățat și să atrag astfel atenția asupra problemelor de mediu.”

“Modul în care lucrez, materialele pe care le aleg, felul în care îmi gândesc proiectele va fi diferit, cu o mai mare atenție acordată modului de concepere și de executare a proiectelor. Cel mai interesant lucru pe care l-am învățat este responsabilitatea meseriei mele și impactul pe care design-ul și producția produselor mele îl pot avea asupra mediului și utilizatorilor.”

La final, iată lista studenților selectați, împreună cu care vom lucra până la finalul proiectului:

Gabriela Voicilă                 UAUIM - Arhitectura

Ștefan Șova                      UNArte - Design de produs

Anca Loghin                      UAUIM – Arhitectura – arhitect stagiar

Mara Coman                     UAUIM - Arhitectura

Stefania Boștiog                UAUIM - Interior

Mihai Dobre                      UAUIM - Arhitectura

Gabriel Petropol                 UAUIM - Arhitectura

Anca Spiridon                    UAUIM – Arhitectura – absolventă

Lavinia Diaconu                 UAUIM - Arhitectura

Ana Stoian                        UAUIM - Interior

Oana Pop                          UAUIM - Interior

Cristiana Comănici             UAUIM - Arhitectura

Irina Oncioiu                      UAUIM - Arhitectura

Oana Doruș                       UNArte - Textile - absolventă, studentă master

Denisa Stan                       UAUIM - Arhitectura

Adina Popa                        UAUIM - Arhitectura

Anca Ioana Vetreneanu                Horticultura Iasi – peisagist - absolventă

Georgiana Ghiț                            UNArte - Design de produs – absolventă, studentă master

Anca Ioana Vendrami                   UAUIM - Arhitectura

Andreea Vîlu                                UNArte - Design ambiental

Mihaela Stoean                            UAUIM - Arhitectura

Pavel Rădulescu                          UNArte - Design industrial

Andrei Șova                                 UNArte - Scenografie

Loredana Enache                         UAUIM - Arhitectura

Alexandra Lavinia Popescu           UNArte - Design ambiental

Mădălina Păunică                        UNArte - Foto-Video

Vlad Dinu                                   UNArte - Foto-Video

Ioana Birtea                                UNArte - Design ambiental

Francesca Tănase                       UNArte - Design ambiental

Diana Rotaru                              UNArte - Foto-Video

Mihai Negoiță                             UNArte – design grafic

 

Despre Lidl

Lidl este prezent in 30 de tari din toata lumea si opereaza aproximativ 10.000 de magazine si peste 140 de centre logistice in 27 de tari din Europa.

Lidl are aproximativ 215.000 de angajati, dintre care 5000 in Romania unde retailer-ul german are deschise peste 200 de magazine si 4 centre logistice.  Misiunea Lidl in Romania este aceea de a le oferi zilnic romanilor, in zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun pret, direct de la producatori, intr-o larga varietate de sortimente.

 

 

Fotografii realizate de Diana Rotaru, Lucian Călugărescu, Vlad Dinu și Mădălina Păunică